Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Unele companii interzic relaţiile intime…

Unele companii interzic relaţiile intime la locul de muncă

Mari corporaţii, precum IBM, şi-au convins angajaţii să nu aibă relaţii intime cu colegii de pe aceeaşi linie ierarhică, precizând, în „Manualul Managerului” publicat de companie, că „un şef nu se poate întâlni şi nu poate avea o relaţie romantică cu un alt angajat din acelaşi lanţ de management, chiar dacă relaţia este voluntară şi acceptată”.

Datele statistice ale Asociaţiei Americane de Management arată că majoritatea companiilor optează pentru politica „fără reglementări”, situaţie în care se află firme precum Time Warner sau AT&T.

Doar 12% din companii au o politică de reglementare a relaţiilor intime între angajaţi, iar 92% din firme spun că singura regulă pe care o impun vizează relaţiile cu subordonaţii. Totuşi, statisticile arată că 30% din 391 de manageri chestionaţi recunosc că au avut relaţii cu colegii de serviciu, iar 44% din ei au ajuns să se căsătorească cu acel coleg, în timp ce 23% au dezvoltat relaţii pe termen lung.

60% din angajaţi a făcut sex cu un coleg de serviciu.
85% din colegi s-au îmbrăcat special pentru a impresiona pe cineva de la locul de muncă.
50% din ei au avut fantezii sexuale cu şeful direct.
70% din angajaţi s-au surprins gândindu-se la un coleg de breaslă.
30% din salariaţi au avut o aventură într-o deplasare în interes de serviciu.

SURSA: Adevărul, citând revista „Marie Claire”